Info test: Boala celiaca

Detectia mutatiilor în genele HLA-DR, - DQ şi DP in boala celiaca (intoleranta la gluten)

1. Ce sunt alelele de risc în boala celiaca

Testul se aplica pentru detectia alelelor de risc ale subtipurilor HLA care confera predispozitia pentru boala celiaca, în genele HLA- DQA1 si DQB1.

Gena HLA ca localizare citogenetica este situata în regiunea 6p21.3 din cromozomul 6 uman si apartine clasei II a complexului major de histocompatibilitate (HCM). Moleculele din aceasta clasă sunt de fapt heterodimeri, fiind alcatuite din 2 lanturi polipeptidice (HLA si respectiv HLB) amândoua fiind ancorate în membrana celulara, având totodata un rol important în sistemul imunitar al organismului.

În cazul moleculei DQ lantul α este codificat de gena HLA-DQA1 si lantul β de gena HLA-DQB1. Genele HLA-DQA1 si HLA-DQB1 sunt polimorfe, adica au un numar de alele diferite existente într-o populatie. Heterodimerul DQ2, care predispune la boala celiaca este codificat de alelele * DQA1 0501 si DQB1 * 0201, iar al doilea heterodimer, DQ8, care predispune la boala celiaca este codificat de alelele * DQA1 0301 si DQB1 * 0302.

2. Ce presupune prezenta alelelor de risc în boala celiaca

Boala celiaca, cunoscuta ca o enteropatie sensibila la gluten, este o tulburare de absorbtie, cauzata de intoleranta mediata imun la glutenul din grâu sau legat de proteinele din grâu si secara. Intoleranta imunologica duce la un raspuns inflamator cronic în mucoasa intestinala cu sindrom de malabsorbtie (diaree, steatoreea si pierderea în greutate).

Glutenul este o fractiune din faina de grâu, insolubila în apa, compusa din doua grupe de proteine: glutenina si gliadina ( solubile în etanol ).

Indivizii cu boala celiaca au intoleranta la gliadina ( din faina de grâu ) sau la prolamina din grâu si secara. Complexele MHC de clasa a II a sunt molecule de pe suprafata celulelor cu rol în detectia imunologica a celulelor T-helper. Ele sunt codificate de genele HLA-DR, DQ si DP. Heterodimerii DQ2 si DQ8 pot servi ca un marker de diagnostic pentru boala celiaca, cum este si HLA-B * 27 pentru spondilita anchilozanta. Prezenta DQ2 si/sau DQ8 la persoanele cu defecte gastro-intestinale ar creste sansele ca acestea sa aiba boala celiaca.

Într-un raport european recent se precizeaza ca doar la 0,5% dintre pacientii cu boala celiaca nu este prezent nici DQ2 si DQ8. Majoritatea pacientilor cu boala celiaca DQ2-si DQ8-negativi transporta o jumatate din heterodimerul DQ2 sub forma DR7 ( DQB1 * 0201 ).

Tipizarea HLA este eficienta in identificarea persoanelor din familiile cu boala celiaca, cu un risc crescut pentru boala.

În contrast cu testarea serologica a autoanticorpilor anti-gliadina si a proteinelor înrudite genotiparea alelelor predispozante reduce numarul rezultalor fals negative. Aceste rezultate sunt de multe ori datorate deficitului de IgA si mai putin datorate enteropatiei sau testarii copiilor la vârste mici (mai mici de 2 ani). Cu toate acestea, dupa o perioada de dieta fara gluten, markerii serologici devin normali, astfel încât testarea moleculara este singura modalitate de verificare a diagnosticului.

3. Date statistice

Rata prevalentei estimate în Europa este de 1 la 300 în Irlanda de Vest si între 1 la 1000 si 1 la 2000 în alte regiuni. Prevalenta bolii celiace a fost multa vreme subestimata.

 

Prevalenţa bolii celiace în populaţie

Procentul de prevalenţă

Populaţia generala

0.7%-1%

Indivizi non-DQ2

0.3%

Indivizi DQ2 pozitivi

3%

Primul grad de rudenie al unei persoane cu boala celiaca

2%

Diabet de tip I

8%-10%

Diabet de tip I + DQ2/DQ2

33%

Sindrom Down, Turner, sau William

5%-10%

 

Sensibilitatea la gluten este, cel putin în parte, determinata genetic. Incidenta bolii celiace la rudele de gradul întâi a fost estimata la 10-15%, iar la gemenii homozigoti de 70-100%. Cea mai frecventa predispozitie pentru boala celiaca raportata pâna în prezent este asociata cu alele pentru locusul HLA-DQ, care codifica lanturile α si β ale celor doua complexe MHC clasa II. DQ2 este prezent la 95% din toti pacientii cu boala celiaca, comparativ cu aproximativ 20% din controale. Astfel nu se face nici o diferenta în cazul în care acest heterodimer DQ2 ( A1 * 0501, b1 * 0201 ) este situat pe un cromozom în pozitie cis-( haplotip DR3 ) sau pe doi cromozomi omologi în pozitie trans ( haplotip DR7/DR5 ). Riscul pentru o asociere individuala cu heterodimerul DQ2 ( A1 * 0501, b1 * 0201 ) este de 50 ori mai mare fata de riscul mediu al populatiei.

Dintre cei câteva pacienti cu bola celiaca care sunt negativi pentru DQ2 ( A1 * 0501, b1 * 0201 ) ( mai putin de 5% ) o mare parte sunt pozitivi pentru al doilea DQ-heterodimer DQ8, codificat de alelele * DQA1 0301 si DQB1 * 0302. Acesti pacienti sunt adesea HLA-DRB1 * 04 pozitivi.

Diagnosticul în prezent se bazeaza pe demonstrarea histologica al leziunii caracteristice în intestinul subtire. Diagnosticarea precoce este importanta si asociata cu o dieta fara gluten.

Boala celiaca netratata duce adesea la alte boli autoimune, diabet zaharat tip 1 sau artrita reumatoida.

4. Date clinice

Considerata initial o patologie limitata la intestinul subtire, boala celiaca este o boala sistemica autoimuna cu afectarea pielii, ficatului, oaselor, articulatiilor, inimii, creierului, etc. Simptomele frecvente la sugari si copii sunt: dureri abdominale, distensie abdominala, meteorism, retard de crestere, emetism, diaree. Screeningul persoanelor cu risc genetic, permite diagnosticarea în stadiul subclinic, în absenta simptomatologiei clasice.

În absenta tratamentului pot aparea urmatoarele complicatii: osteoporoza cu risc crescus de fractura, infertilitate, procese maligne cu localizare la nivelul intestinului subtire. Evolutia naturala a formei silentioase este necunoscuta.

Persoanele cu boala celiaca, ce continua sa consume gluten, vor dezvolta atrofia vilozitatilor mucoasei intestinale, hiperplazia criptelor, infiltrat limfocitar, fenomene care sunt reversibile la eliminarea alimentatiei cu continut de gluten.

5. Proba de laborator

Proba: sânge total recoltat in vacutainer cu EDTA (anticoagulant).